Platfusul sau piciorul plat – cum să îl recunoști și să îl tratezi

Ce este piciorul plat?
Piciorul plat, cunoscut și sub denumirea de „platfus”, este o afecțiune a piciorului care se caracterizează prin prăbușirea arcului plantar (situat în partea inferioară a piciorului, între călcâi și degete), fie parțial, fie complet. În mod normal, arcul plantar funcționează ca un amortizor deoarece distribuie greutatea corporală și ușurează mișcările naturale ale piciorului. Însă, la persoanele cu picior plat, acest mecanism nu funcționează corect, astfel creându-se o presiune excesivă asupra anumitor părți ale piciorului, ale gleznei și, uneori, ale genunchiului. Această afecțiune poate provoca disconfort, mai ales în cazul activităților fizice intense sau prelungite.
Cine poate suferi de această afecțiune?
Piciorul plat este o afecțiune ce se manifestă atât la copii, cât și la adulți.
Mulți copii au picioare plate în primii ani de viață, însă acest lucru se corectează în timp. Cu toate acestea, există cazuri în care arcul plantar nu se mai formează (devine absent) ori nu se formează în mod corespunzător în procesul de creștere.
La adulți, cauzele piciorului plat sunt adesea asociate cu factori precum bătrânețea, greutatea în exces ori traumatismele la nivelul picioarelor, toate acestea slăbind structurile ce susțin arcul. De asemenea, diverse afecțiuni medicale, precum diabetul sau artrita, pot contribui la dezvoltarea piciorului plat prin afectarea circulației și a sănătății articulațiilor.
Această afecțiune nu este doar o problemă estetică; ignorată, poate duce la complicații severe, cum ar fi dureri cronice, instabilitate și disfuncții articulare.
Cauzele piciorului plat la copii
- Dezvoltarea insuficientă a arcului plantar: Majoritatea copiilor se nasc cu picioare plate, iar arcul plantar începe să se formeze pe măsură ce cresc și încep să meargă. În unele cazuri, acest proces poate fi întârziat sau insuficient dezvoltat, rezultând în absența totală a arcului plantar ori în formarea precară a acestuia.
- Hipermobilitatea ligamentelor: Copiii care au ligamente mai elastice, excesiv de flexibile, pot dezvolta picior plat deoarece structurile care susțin arcul sunt mai slabe și nu oferă suficient suport.
- Factori genetici: O predispoziție genetică poate juca un rol important, iar dacă unul dintre părinți are picior plat, există șanse mari ca și copilul să moștenească această afecțiune.
Cauzele piciorului plat la adulți
- Leziuni sau traume: Accidentările, cum ar fi entorsele severe sau fracturile, pot afecta structurile piciorului, iar arcul plantar se poate prăbuși.
- Îmbătrânirea: Odată cu înaintarea în vârstă, tendoanele și ligamentele piciorului își pierd elasticitatea și capacitatea de a susține arcul plantar. Acest lucru este mult mai întâlnit la femei și la persoanele cu un stil de viață sedentar.
- Obezitatea: Greutatea corporală suplimentară exercită o presiune mai mare asupra picioarelor, forțând arcul să se deformeze și să se aplatizeze.
- Afecțiuni sistemice sau autoimune: Bolile precum artrita reumatoidă sau diabetul pot slăbi structurile piciorului și pot contribui la dezvoltarea piciorului plat.
Simptomele piciorului plat
Indiferent de vârstă, persoanele cu picior plat pot prezenta:
- Dureri sau disconfort în zona tălpii, gleznei sau a genunchiului.
- Dificultăți în mersul pe distanțe lungi.
- Oboseală rapidă a picioarelor după activitate fizică.
- Deformări ale tălpii și prăbușirea arcului în timpul mersului (mersul devine instabil, iar oboseala în membrul afectat se instalează rapid).
Tratamentul piciorului plat
Tratamentul variază în funcție de severitatea problemei și de simptome. În multe cazuri, un tratament simplu poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții.
Suport ortopedic
Branțurile ortopedice sunt frecvent recomandate pentru persoanele cu picior plat. Acestea oferă susținere suplimentară arcului și ajută la corectarea poziției piciorului în timpul mersului. Copiii pot beneficia de astfel de dispozitive pentru a susține dezvoltarea corectă a arcului plantar.
Exerciții pentru întărirea arcului plantar
Exercițiile care întăresc mușchii tălpii pot îmbunătăți semnificativ stilul de viață, în special la copii și adulți cu forme ușoare de picior plat. Exercițiile simple, cum ar fi ridicările pe vârfuri sau rularea unui obiect sub talpă, pot ajuta la activarea mușchilor, la îmbunătățirea elasticității ligamentelor și la formarea arcului plantar.
Terapia fizică
Fizioterapia poate include tehnici de întindere a mușchilor și a ligamentelor, precum și masaj pentru a îmbunătăți flexibilitatea și funcțiile piciorului. Acest tratament este îndeosebi benefic pentru adulți, mai ales în cazurile în care piciorul plat a rezultat în urma unui accident sau a unei traume.
Intervenția chirurgicală
În cazurile severe, în care tratamentele obișnuite nu oferă rezultate, intervenția chirurgicală poate fi luată în considerare. Aceasta poate include corectarea biomecanică a piciorului sau întărirea tendoanelor slăbite. Operația este de obicei recomandată doar dacă piciorul plat cauzează dureri severe și afectează semnificativ mobilitatea sau stilul de viață.
Controlul greutății și încălțămintea adecvată
Pentru adulții supraponderali, pierderea în greutate poate reduce presiunea asupra picioarelor și poate ameliora simptomele. Alegerea unei perechi de încălțăminte adecvate, care oferă suport arcului plantar, este esențială pentru a preveni agravarea problemei.
Când să consulți un specialist?
Piciorul plat este o afecțiune comună care poate afecta persoane de toate vârstele, dar cu tratamentul potrivit, simptomele pot fi gestionate eficient.
Dacă ai observat că tu, copilul tău sau cineva pe care cunoști suferiți de picior plat și această afecțiune cauzează durere sau disconfort în activitățile de zi cu zi, dacă nu mai există bucuria unei plimbări ori mobilitatea este redusă semnificativ, este important să consulți un specialist.
PodoCliniq oferă evaluări personalizate și planuri de tratament adaptate pentru fiecare pacient. Fie că este vorba de branțuri ortopedice, terapie fizică sau alte intervenții, soluțiile noastre sunt menite să îmbunătățească sănătatea piciorului și să prevină complicațiile pe termen lung.
Dacă ai îngrijorări legate de sănătatea picioarelor tale, programează o consultație la PodoCliniq. Specialiștii noștri sunt pregătiți să îți ofere cele mai bune soluții pentru a-ți reda confortul și mobilitatea.